Ion Taranu
Dr. ION TARANU
Montreal - Canada

“Dupa 57 de ani de strainatate, tot imi mai
place sa spun ca inca nu m-am instrainat,
ca am Romania in inima si ca,
oriunde ma duc, o iau cu mine in traista”





      Doctorul Ion (Jean) Taranu din Montreal a implinit de curand 80 de ani. Nascut in Dobnecea, nu
departe de Resita, a avut o tinerete fericita, plina de idealuri, ca orice roman care a apucat sa traiasca in
vremurile interbelice de mare incandescenta nationala. A facut parte din “generatia Romaniei Mari”, a
carei sarcina a fost sa indeplineasca visul marilor inaintasi, elaborand un “proiect de societate” in pas cu
lumea moderna. Colegian la “Carol I” din Craiova, apoi la liceul “General Dragalina” din Oravita, tanarul
inflacarat Ion Taranu, fiul Mariei si al lui Ion Taranu - conducatorul delegatiei satesti la Marea Adunare
Nationala de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, s-a inscris in “Fratiile de Cruce” - organizatia de tineret a
Miscarii Legionare. Motivandu-si optiunea, spune: “Fiecare ne simteam implicati cu o responsabilitate
personala fata de un ideal de reinviere spirituala a unui neam intreg”. Mai tarziu, dupa “aberanta”
Rebeliune declansata de Horia Sima cel avid de putere, Ion Taranu se va indeparta de Miscare,
intelegandu-i limitele si noua directie, periculoasa, pe care i-ar fi fost canalizate idealurile. Aventuri
incredibile il vor conduce in cele din urma in Franta si, din 1951, in Canada. Dupa o practica de peste 40
de ani ca medic de familie, Ion Taranu a iesit recent la pensie si s-a retras la Val David, in casa de
vacanta pe care a construit-o in “Satul romanesc” - un spatiu de cateva hectare, donat de el compatriotilor
care au creat acolo o “Romanie Mica”.


“Inainte de integrarea europeana, Romania trebuie sa faca integrarea cu diaspora sa”

      - Inca din primii ani petrecuti in Quebec, v-ati lansat in actiuni romanesti, organizand exilul de acolo, in
una dintre cele mai vechi asociatii de peste hotare: Asociatia Romanilor din Canada. La scurt timp, ati
fondat Federatia Asociatiilor Romanesti din Canada. Ce v-a determinat sa iesiti din rutina muncii de
medic?
      - Am adus din Europa, pe langa sotie si copil mic, intreaga mea dragoste de neam, miscarea de
inima si tendinta la imprietenire si acord, la facerea de bine. Nu puteam suporta ca alte neamuri est-
europene sa aiba o viata comunitara, un suflu existential propriu, iar romanii sa ramana exilati “pe o
boaba de piper”, cum spune poetul, adica pierduti in “ciorba asimilarii canadiene”. Ar fi fost o rusine. Ca
veteran si nostalgic al unui ideal care voia sa faca din Romania o tara frumoasa “ca soarele sfant de pe
cer”, ce puteam sa fac? Astazi, Federatia este condusa de d-l Basil Gliga, un om de afaceri de succes, eu
fiind retras din toate functiile. Mi-a mai ramas, totusi, una, in care am fost “ales” in unanimitate: aceea de
ajutor de bagator de seama la Val David, unde organizez intalniri de gratar si serbari campenesti, iar
uneori tai iarba de sub talpile celor care-o spurca - romani care, desi veniti recent din tara, nu mai vorbesc
romaneste si nu mai pastreaza nici o traditie de acasa. Din pacate, sunt si de astia, care se rusineaza sa
spuna ca sunt romani.


“Sub presedintele Constantinescu, fusese initiat un program de acceptare in Parlament a unor
reprezentanti ai romanilor de pretutindeni”

      - Se crede ca atitudinea acestor “apatrizi” este dictata de politica proasta a guvernelor de la Bucuresti,
pe de o parte fata de diaspora, iar pe de alta parte, fata de reforma economica si coruptia generalizata din
tara. De locul codas detinut de Romania in cursa integrarii europene.
      - Intr-adevar, inainte de integrarea europeana, Romania trebuie sa faca integrarea cu diaspora sa.
Daca ar urma cel putin exemplul tarilor din jur, am avea o mai mare deschidere si intelegere in aceasta
directie. Sub presedintele Constantinescu, fusese initiat un program de acceptare in Parlament a unor
reprezentanti ai romanilor de pretutindeni. Dupa schimbarea puterii, proiectul a fost dat, se pare, uitarii.
Pacat! Experienta capitalista a diasporei i-ar fi fost de mare folos tarii. De asemenea, devenise foarte activ
Departamentul pentru legaturile cu diaspora de pe langa Guvern. Astazi, aproape ca nu se mai aude
nimic nici despre acesta. Schimbarea puterii este un simptom obligatoriu al democratiei, dar, nu inteleg
de ce, o data cu venirea unui nou guvern, trebuie sa se renunte la experientele care s-au dovedit benefice.
Fundatia Culturala Romana a ramas singura institutie care activeaza in domeniu, libera deocamdata de
interferente politice, dar am auzit ca si acolo au fost unele tentative de reducere a activitatii.


“Incepand cu 1990, in loc sa mearga pe drumul drept al reformei, Romania a apucat-o pe drumulete
razlete de padure, pe care, bineinteles, s-a ratacit”

      - Poate mai mult decat despre “afacerile” canadiene, cititorii nostri ar fi interesati sa afle pozitia dvs.
fata de realitatile din Romania. Oamenii se gandesc ca ar putea sa afle si din opiniile unui strain cum se
vede Romania dupa 11 ani de tranzitie. Cum se vede, domnule doctor?
      - Nu-mi convine ca ma numiti “strain”. Dupa 57 de ani de strainatate, tot imi mai place sa spun ca inca
nu m-am instrainat, ca am Romania in inima si ca, oriunde ma duc, o iau cu mine in traista. Cat despre
felul in care vad eu tara, pe care am vizitat-o anual in ultimul deceniu, cred ca, incepand din 1990, in loc sa
mearga pe drumul drept al reformei, Romania a apucat-o pe drumulete razlete de padure, pe care,
bineinteles, s-a ratacit. In situatia asta, regasirea e posibila numai daca locul de plecare ramane locul de
referinta. Asta o stiu de la tata. El mi-a spus ca, daca ma ratacesc vreodata in padure, sa n-o iau nici la
dreapta, nici la stanga, nici inainte. Sa ma intorc de unde am plecat. Pentru Romania, punctul de plecare
este punctul european, usor de gasit in istoria interbelica, atunci cand tara era privita si de italieni, si de
elvetieni, si de francezi ca tinta de emigrare, adevarat “Paradis carpatic”, unde gaseai locuri de munca mai
bine platite decat la Bruxelles. In vremurile acelea, orice negustor din Paris sau München se bucura sa
aiba un client roman, pentru ca romanii erau singurii care plateau cu lei-aur, cea mai puternica moneda a
continentului, in afara lirei sterline. Asadar, romanii au modelele in propria ograda, nu trebuie sa le caute
peste gard. Locul de plecare este aici, nu in alta parte.
      - Din pacate, romanii nu-si prea cunosc istoria, domnule doctor. Mai ales generatiile tinere. Se poate
vorbi, oare, de o criza de identitate la romani?
      - Nu stiu daca “de identitate”, dar o criza este. Ea a inceput imediat dupa Revolutie, cand, in loc sa
mearga pe drumul deschis de acest moment extraordinar, societatea romaneasca, condusa prost, a luat-
o pe drumeagurile de care vorbeam. Si s-a infundat in stagnare si coruptie. Fundal pe care ignoranta fata
de trecut prinde cel mai bine. Bagatelizarea valorilor nationale infloreste. “Istoriile alternative” sunt
oficializate cu buna stiinta.


“Daca romanii si-ar asuma trecutul cu bunele si relele lui, acesta s-ar transforma intr-un viitor al
performantei nationale”

      - Un prieten din Arad, desi gorjean de bastina, m-a surprins cu o zicere de un cinism scandalos: “Noi,
ardelenii, nu mai vrem sa platim impozite pentru <<miticii>> din Regat. Vrem sa fim autonomi”. Cunoasteti
existenta acestui curent promovat de o mana de romani ardeleni, sustinuti “dezinteresat” de unii lideri
maghiari. Care credeti ca este substratul acestui mod de gandire?
      - Nimic nu e nou sub soare. Acest gen de romani, incurajati de unii minoritari, nu sunt altceva decat un
fel de “Coloana a Cincea” in viata tarii. Imi amintesc ca, in 1930, in sat la noi a avut loc o demonstratie a
ungurilor, germanilor, tiganilor si romanilor. Ungurii strigau: “Romania Mare mamaliga n-are!”; germanii:
“Jos taxele!”; tiganii: “Jos cu Romania Mare!”, iar grupul de romani, atrasi fara sa-si dea seama in
miscare, pretindeau ca: “Traiam mai bine pe timpul Ungariei”. Atunci am aparut noi, tinerii din Dobnecea,
si am strigat: “Traiasca Romania Mare!”, “Traiasca Regele!”. In cateva clipe, adunarea s-a spart, fiecare
retragandu-se la casa lui. Cu toate ca seara am mancat bataie de la parinti, ei si-au dat seama ca noi, si
nu ei, eram cei care stiam ce vrem. Nu atat birurile ii deranjau pe minoritari, cat mai ales intrarea lor in
componenta Romaniei ca stat reintregit. Astazi vad si eu acest curent renascand. Dar nu trebuie sa ne
temem. Romania este un stat democratic, iar minoritarii (etnici, sexuali sau de gandire), lasa-i liberi sa
vorbeasca in limba lor la tribunale si primarii, sa se manifeste dupa dorinta. Atata vreme cat noi stim ce
vrem, de unde venim, cine suntem si incotro o apucam, ce ne pasa de comentariile de pe margine? Si
guvernul din 1930 le-a permis ungurilor sa strige ca Romania Mare nu are mamaliga, desi niciodata
acestia nu avusesera mai multe libertati si mai mult pamant, nici sub Ungaria lor! Guvernul de la
Bucuresti desfiintase marile mosii (inclusiv pe cele ale grofilor) si daduse tuturor secuilor loturi mari de
pamant si paduri, pe care aud ca urmeaza sa le primeasca inapoi. Cei care nu doresc sa traiasca in
Romania vor fi avand motivele lor. Dar ce-mi pasa mie, roman, care-mi cunosc trecutul si stiu ce vreau?
Sunt stat civic si-i las “sa cante”. Daca romanii si-ar asuma trecutul cu bunele si relele lui, acesta s-ar
transforma intr-un viitor al performantei nationale. Aici mai are de facut unele progrese constiinta civica
romaneasca, aruncata la gunoi de regimul comunist.


“Emigrantul care nu are succes, asa cum a visat, devine un disperat”

      - Am aflat ca peste 15.000 de romani, in majoritate tineri, au ajuns la dvs., la Montreal, in ultimii 11 ani.
De ce credeti ca au plecat acesti oameni din tara lor?
      - Sa se realizeze, spun ei. Si multi chiar reusesc. Rata somajului printre romanii din Quebec este mult
mai mica astazi, decat in vremea noastra. Dar sunt si destui care nu stiu ce vor, manati de ratacire, de un
spirit depresiv ce se accentueaza in cazul insuccesului. Ei sunt impinsi de mirajul aventurii si ajung sa se
prabuseasca. Daca nu sunt cei mai buni, nu reusesc peste Ocean. Iar daca sunt, intr-adevar, cei mai
buni, ma intreb de ce mai pleaca, de ce nu-si incearca norocul aici? Toti care pleaca din tara si nu
reusesc ar trebui sa stie ca provoaca un triplu doliu: un doliu pentru tara, un doliu pentru familiile lor, un
doliu pentru ei insisi. Se produce o catastrofa. Emigrantul care nu are succes in Canada, asa cum a visat,
devine un disperat.
      - Tanarul informatician sau inginer care pleaca spune ca aici nu gaseste contextul succesului, nu este
incurajat prin masuri fiscale si economice, cu toate semnele bune date recent de Guvern. El nu crede in
integrarea Romaniei in Europa. Ce sa-i raspunzi?
      - Intr-un fel, e de inteles. Acestui tanar nu-i vine din nici o parte o stea calauzitoare, este dezorientat. El
nu mai crede, ca noi, in anii ‘30-’40, in idealuri politice, morale si sociale. Dar, daca si-ar cunoaste trecutul
tarii care i-a dat viata, ar intelege ca, daca nu intram in Uniunea Europeana, s-a terminat cu noi! E drept,
suntem europeni din anul 106 d.Hr., de cand ne-a cucerit Traian; n-avem nevoie de certificate. Dar s-o
aratam! Sa fim cu totii solidari pe acest drum al regasirii nationale, caci drumul european este drumul
nostru, drumul trecutului nostru.
      - Dar am fost asezati in calea tuturor rautatilor si parca nimeni nu ne vrea...
      - Nu este adevarat. Ideea cu asezarea in calea relelor nu mai functioneaza. Iata, dupa ce ne-au tinut
400 de ani dupa cortina de plumb a Imperiului Otoman, turcii vor construi un aeroport international la
Brasov. O conducta va duce in Vest, prin tara noastra, petrolul din Kazahstan. O autostrada va lega
Bulgaria de Europa, tot pe la noi. Alte conducte si alte coridoare vor impanzi zona central-europeana fara
sa ne ocoleasca. Se vor scoate si vizele in curand. Romania nu mai e la cea mai proasta rascruce de
drumuri, nu mai poate fi ignorata. Sta in puterea noastra sa aratam ca suntem europeni, fara emfaza si
fara suspiciuni ca ar exista o conspiratie contra noastra. E drept, singuri nu mai putem; avem nevoie de
ajutor, chiar si din partea vecinilor. Trebuie sa ne apropiem mai mult de ei.
      - Care credeti ca va fi “amprenta” noastra in noua Uniune Europeana?
      - Pe langa cultura si traditiile unice, vad la orizont impunandu-se omenia romaneasca. Stiu: politicieni
si ziaristi de toate culorile au iesit in fata cu aceasta sintagma. Dar nu prea multi stiu ce inseamna.
Omenia romaneasca este chiar un mod de a munci intens, pe branci, pentru cauza nationala. Este vointa
de efort continuu, vocatia de sacrificiu; cinstiti si frumosi cu ceilalti, om cu om, roman cu alt roman.

ION LONGIN POPESCU
Fotografii de MIHAIL CRATOFIL
 


Carti Publicate