Florin Oncescu
Avem canadiană nouă?

Dan C. Mihăilescu


Citind istoriile lui Florin Oncescu, cu exilaţi români la Montreal*, mi-am adus brusc aminte de acel nătâng
cântecel din copilărie, prin care triumfa o anume senzaţie de confort, de ocrotire: "Plouă, plouă, ce ne
pasă nouă, că avem canadiană nouă?". Oare actualii noştri emigraţi în Canada or duce cu ei mai puţin
sentiment românesc al ratării decât au dus bunicii şi părinţii noştri în SUA, la Paris ori la Munchen, de la
1900 până la 1989?

Să nu mă întrebaţi dacă există un sentiment românesc - mai degrabă decât unul pur şi simplu omenesc -
al ratării, al eşecului, fiindcă simt o aprigă ispită de a răspunde afirmativ. Prea am auzit des în mediile
noastre "diasporene" exclamaţia "n-a fost să fie", prea i-am văzut deprimaţi, hăituiţi, alcoolizaţi, obsedaţi
de green card şi "le droit de travail", prea des telefonează în ţară cu laitmotivul "aici totul funcţionează
perfect, dar mi-e dor de haosul şi circul de la noi", prea sunt mulţi cei care - chemaţi cu vreun rost acasă -
ar veni în fugă, altminteri consideră întoarcerea o înfrângere cu gust de cenuşă, inadmisibil de
recunoscut; în fine, prea sunt frecvente angoasa depărtării, singurătatea acidă, indecizia revenirii şi dorul
de nimicnicia bucureşteană, pentru a nu conchide că perfidul eurofuncţionar are dreptate când afişează
sloganul: "East or West, Home's Best".

Exact asta rezultă din povestirile "canadiene" ale lui Florin Oncescu.

Deşi născut în 1960 la Constanţa şi absolvent al Facultăţii de Aeronave din Bucureşti în 1985,
scriitoriceşte Florin Oncescu este legat de Craiova. A debutat cu proză în 1987 la Ramuri şi a publicat
toate cele trei volume la Craiova (celelalte două sunt Dispoziţie depresivă, 1994, şi La umbra unui
enciclopedist, 1999). A lucrat un timp la Humanitas, pe urmă am auzit că a emigrat la Montreal ca redactor
la Luceafărul românesc, o gazetă condusă de un domn Fornade (cu nu ştim ce grade) iar acum rezultă că
s-a angajat în branşă, inginer în industria de aviaţie, printre cei 10-12 români din cei o sută de angajaţi de
la Bombassault, dacă am dedus corect din texte.

Texte care beneficiază din plin de ironia pufoasă, comprehensivă, a autorului, ins mucalit, bonom,
încăpător la suflet şi tolerant cât cuprinde. Încerc să-mi imaginez ce ar fi făcut străvechiul, cinicul, hâdul
nostru fluture pe lampă Everac în faţa acestui insectar de aşteptări iritate, frustări, amăgiri, ratări etc. - şi
mă îngrozesc. Nu, pentru Florin Oncescu exilatul român în Canada chiar şi-a luat... canadiană nouă, chiar
se consideră împlinit, chit că uneori o face cu exasperare. Nu chiar fericit (că n-o fi tâmpit!), însă în
siguranţă, chit că marota vizei şi stafia şomajului îi cutreieră binişor şi constant zilele, nopţile. Lent, cu
înţeleaptă cuprindere, ca nişte pagini de catifea, volumul depliază destine, psihologii şi fizionomii mai
mult incitante decât pitoreşti, interesante psihosocial şi nu literar, totul fără pic de ranchiună, fără şarje
groteşti, fără nimic satiric sau resentimentar, fără complexe compensate, chiar şi când, ca personaj
agresat, autorul ar fi avut motive s-o facă. Micile contracte de-o "lună-două, despărţite de lungi perioade de
vânare de slujbe, de vânare de vânt" ale lui Radu, 55 de ani, fost redactor la o editură bucureşteană, venit
la Montreal în 1990. Marcel şi a sa "slujbă de vânzător ambulant de parfumuri". Traian, specialistul în
computere şi care lucrează acum "cu doi libanezi, la o companie de făcut fundăţenie în magazine".
Vicenţiu şi al stău studio cu vedere spre cimitirul din parcul Mont-Royal. Sorin (până la un punct, alter ego-
ul autorului) şi "visurile căutătorului de slujbe". Ştefan, care "în ţară nu mai are pe nimeni", agasat de
nevastă, se mută singur ("dovedea egală pricepere la asezonat friptura şi la reglat biciclete") cu motanul
Fane. Relu "a avut o aventură de trei zile cu o franţuzoaică întâlnită în metrou. Georgeta a prins de veste şi
a căutat să se răzbune. L-a invitat la ea pe Petre, un moldovean cunoscut la o petrecere între români".
Sorin "a aflat că Petre fusese cândva elev la o şcoală de popi din Moldova, de unde fusese exmatriculat
din cauza unei fete". Iar Petre "plănuia să-şi aducă familia în Canada şi să cumpere pământ, pentru o
fermă". Nik, amatorul de bancuri, visând să se pensioneze în Quebec şi să migreze vara în Florida. Cuplul
român-evreu Gelu-Moshe ("Moshe îl ignoră pe Gelu, iar Gelu îl detestă pe Moshe"). Cristina cu poveştile
de la slujba ei, cu Fred, managerul homosexual, Karen, tânără fostă mormonă, alcoolica Fifita ş.a.m.d. Iar
ca refren: "să mă întorc în România fără nici un ban nu-i o soluţie"; "vrea să se întoarcă singur în
România, degeaba-i spun că acolo e prăpăd"; "adevărul e că nouă nu ne e bine nicăieri"; "voiam să uit de
Bucureşti, să uit de escroci"; "dacă mă întorc acum, e ca şi când aş fi plecat degeaba". Să nu-i
compătimim, să nu-i fericim, să nu-i plângem. Să ne regretăm cuminţi unii pe alţii.

*) Florin Oncescu, Întoarcerea, Editura Ramuri, 153 pag.


 
Carti Publicate