Dragoş Samoilă
Formation universitaire

2006   
              
Diplôme de maîtrise
Faculté des arts et des sciences, Département de Science Politique, Université de Montréal
2000  
Diplôme de maîtrise Sciences politiques
École Nationale d’Études politiques et administratives,
Bucarest (Roumanie)
1998        
Diplôme de licence
Théologie orthodoxe Université de Bucarest
Livres
Les trois filles
La 14 ani
Etica pedepsei
Français
Les trois filles - fragment
Ethique du châtiment
Roumain
Photos
Hiver 2007 - 2008
Lansare carte
"Cele trei fete" , inregistrare audio.
Partea 1
Partea 2
Partea 3

Poze
http://picasaweb.google.ca/cele3fete/101MSDCF
Conferinte
I Despre Pacat
Partea 1
Partea 2
Text
DISCUTII SI CONTROVERSE
cu prietenii
1. Comentarii la "Despre Pacat"
2. Despre dans si fericire...
3. Plan mistic de afaceri
4. Postul
Cursuri interesante
cours: Des présocratiques à Aristote
Prof: Dorion, Louis-André
Université de Montréal
1.Les sophistes
2.Platon
L'aoutomne 2008
Lansare carte
La 14 ani
Inregistrare audio

Poze

Prezentari
Dl. Wladimir Paskievici ro
Dl. Wladimir Paskievici fr
Dna. Livia Nemteanu ro.
Iulia Tripa
POSTUL – FRAGMENTARE A REGULARITĂŢII


„Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul
cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci...”


Regularitatea formată a firescului este întreruptă de o regularitate acceptată a Nefirescului, expresie a voinţei
Divine. Regularitatea firească fiind suma obişnuinţelor (raţionale sau nu) este expresia capacităţii persoanei de
raportare la exteriorul său, precum şi la interior. Această raportare nu este fixă ci mobilă, înglobând în acelaşi
timp trecutul, prezentul şi o parte din viitorul firescului persoanei. Putem spune astfel că regularitatea este
sensul persoanei, sensul în care ea evoluează la un moment dat. Această constantă este raţională, odată ce
raportarea persoanei la exteriorul său, cât şi la interior se face în termenii eficienţei, moralei sau esteticului. În
acest caz regularitatea este echilibrul găsit de persoană, eficienţa maximă, înţelegerea raţionalităţii sau
contemplarea la care a putut ajunge.
      Privit mai de aproape, firescul relevă o adaptare la cunoscut şi astfel o trăire în limitele cunoscutului ce
conferă familiaritate şi până la un punct previzibilul. Anticiparea venită din cunoaştere va provoca mereu
confortul efortului minim cu maximul de eficienţă şi în plus, posibilitatea unei rafinări, a încercării maximizării
continue a eficienţei. Siguranţa repetativităţii scuteşte persoana de tot ce nesiguranţa sau relativitatea poate să-i
aducă. Şi cum orice incertitudine provoacă grijă, daca nu frică, mai precis tensiune rezultată din dorinţa
persoanei ce nu se bazează în întregime pe ea, persoanei ne rămânându-i decât opţiunea de a aştepta pasivă
continuarea sau finalizarea propriei acţiuni de către altcineva. Firescul nu lasă loc incertitudinii ci ia totul asupra
sa şi chiar atunci când cadrul implică şi alte persoane, constanta acestora face ca firescul să le ia locul în
algoritmul persoanei ce trăieşte firescul, mergându-se până la înlocuirea persoanei cu acţiunea ei previzibilă.
După cum vedem, într-un cadru personal, firescul poate mărgini şi la o extremă poate reduce o persoană la
automatismele ce le poate produce. În cazul cel mai bun, între persoane ce partajează firescul, acestea pot
încerca permanent o nuanţare a firescului, dar mereu menţinandu-se în limitele eficienţei. Chiar dacă limita
eficienţei poate fi încălcată în acest caz, din punct de vedere personal, dorinţa ce îl va include şi pe celălalt va
menţine totuşi eficienţa în spaţiul comun.
      Mai larg, firescul exteriorului asumat poate termina în resemnare, atunci când efortul nu ajunge la eficienţă,
acceptare atunci când există un echilibru sau suficienţă când eficienţa depăşeşte efortul. Oricare din aceste
variante poate termina în rutină sau automatism, care din punct de vedere al raportării persoanei la exteriorul
său constă într-o simplificare ce se trage tocmai din eficientizare. Previzibilul ajunge să fie ignorat datorită
automatismului ce înlocuieşte raţiunea, conferind un confort datorită umplerii segmentului acoperit de acesta cu
altceva, de regulă cu activităţi ce nu necesită concentrare maximă, odată ce o parte din atenţie este alocată
automatismului, acţiunile ce interferează cu acesta fiind opţionale, tendinţa este ca ele să fie mai puţin
profunde. Acţiunile ce dublează automatismele devin astfel limitative plecându-se de la efortul alocat şi scopul
acestora.
Astfel, efortul trecut prin automatism va aduce o inerţie datorită eficienţei ce va provoca simplificarea şi
fragmentarea exteriorului persoanei. O persoană în cadrul firescului va avea mereu această tendinţă de
multiplicare a exteriorului prin fragmentarea şi dublarea acţiunilor sale datorită automatismului şi spaţiului liber
adus de acesta.
Fragmentarea exteriorului persoanei şi înmulţirea sarcinilor acesteia va conduce la o distribuire a atenţiei şi prin
urmare la pierderea profunzimei analizei relaţiei cu exteriorul.
Firescul mai influenţează percepţia şi la nivel de analiză. Datorită diminuării atenţiei prin automatism, realitatea
tinde spre omogenizare. Dacă manifestările de negare a firescului sunt tratate ca excepţii şi eliminate, lucru
normal pentru menţinerea firescului în limitele eficienţei, de aceeaşi manieră se întâmplă şi cu excepţiile ce vin
să depăşească firescul, să-l îmbunătăţească. Pentru că acestea din urmă nu fac altceva decât să strice
echilibrul firescului, ele vor fi tratate ca şi manifestările negative, firescul devenind astfel limita de percepţie şi
acceptare a oricărei manifestări superioare.
Cum am spus, firescul este legat de eficienţă, morală sau estetic. Dacă eficienţa este fixată în marea majoritate
a cazurilor de persoana însăşi, iar esteticul de un fenomen intern persoanei, nu acelaşi lucru se poate spune
despre morala valorică, morală ce poate defini firescul. Astfel, firescul, cu toate mecanismele lui de eficienţă,
automatism şi nivelare, poate deveni un firesc comunitar ce va fi preluat de persoană ca firesc personal. Odată
acceptat firescul comunitar ca firesc personal, persoana va menţine standardul comunitar, dar va respinge în
acelaşi timp tot ce va intra în conflict cu firescul comunitar şi astfel putem vorbi de o nivelare a exteriorului de
către persoană, nu numai la nivel de cunoaştere sau percepţie, ci şi la nivelul interpersonal. Această relaţionare
interpersonală bazată pe firesc este posibilă doar atunci când persoanele sunt de aceeaşi natură, când
asemănarea dintre ele poate să transpună firescul uneia, firescului celeilalte.

În schimb, fragmentarea regularităţii firescului este normală într-un raport personal inegal, în momentul în care
superioritatea persoanei nu mai poate fi controlată de firescul comunitar sau personal. Cu alte cuvinte, odată ce
persoana este pusă în faţa unei alte persoane de o natură ce o depăşeşte şi pe care astfel nu o poate integra
firescului său, acest firesc este rupt printr-o evidenţă ce nu mai poate fi prevăzută, ignorată sau asimilată.
Această ruptură având loc, ceea ce înainte era firesc, adică previzibil şi în mare parte cunoscut, lasă loc unui
spaţiu complet necunoscut ce scoate persoana din automatism, plasând-o în faţa unei incertitudini.
Necunoscutul ce apare în faţa persoanei are ca prim efect pierderea echilibrului faţă de exterior, ceea ce
antrenează o reorganizare a persoanei. Inerţia firescului nu mai poate funcţiona pentru că acum evidenţa i se
opune, iar simplificarea exteriorului nu mai poate fi făcută pentru că nu mai este acelaşi exterior şi din acelaşi
motiv nu mai poate exista o rutină şi o obişnuinţă.
Simplul fapt că în firesc apare o breşă de necunoscut va indica mereu persoanei că orizontul său cunoscut este
limitat, că anticiparea şi sau puterea ei de modelare a exteriorului sunt limitate. Persoana va înţelege, în faţa
necunoscutului că există mereu altceva mai sus decât ea, un imprevizibil ce nu poate fi controlat. Altceva decât
ceea ce ştie, poate s-o sperie sau să-i atraga atenţia, s-o fascineze, dar niciodată n-o va lăsa indiferentă.
      Oricare dintre aceste variante va apărea, persoana va avea nevoie de întreaga atenţie şi putere de analiză,
de mobilizare a sa, pentru a putea face faţă necunoscutului.
Altfel, necunoscutul oferă spaţiu de cunoscut. Noutatea poate însemna invitaţia explorării, a cunoaşterii
adăugate, şansa de a modifica firescul. Aceasta este diferenţa dintre post şi interdicţie. Interdicţia limitează,
postul desfiinţează limitele autotrasate. Necunoscutul este o interdicţie temporară ce încetează să mai fie o
interdicţie în momentul în care acel necunoscut devine cunoscut. În acelaşi timp necunoscutul sacru (divin)
rămâne necunoscut oricât ar fi cunoscut, menţinându-şi mereu invitaţia spre cunoaştere, precum şi revelarea
limitei conjuncturale a persoanei. Orice cunoaştere, până şi cea permanentă poate fi anticipată, dacă nu ca
informaţie, atunci ca flux si astfel, undeva poate interveni un automatism care să aducă după el firescul.
Necunoscutul nu lasă loc tocmai anticipării, firescului.
      Nu frica sau neputinţa (sentimentul micimii sau interdicţiei naturii) vor ajuta persoana în menţinerea
funcţiilor sale vitale în cunoaşterea permanentă necesară desăvârşirii ci noutatea imprevizibilă, superioritatea
reală, în faţa căreia va trebui mereu să găsească noi soluţii, trebuind să se adapteze mereu la altceva cu totul
diferit de ceea ce ştia înainte, deducţia comparativă nemaifiind utilă.
      Necunoscutul este parte firească a manifestării divinului şi forma prin care iubirea Acestuia nu respinge ci
face ca însăşi persoana umană să fie împiedicată în cunoaştere de propriile sale limite, aceasta menţinând
permanent în atenţie diferenţa de fire între persoane, precum şi instinctul de cunoaştere permanentă a omului.


Dragoş
20.10.2009